Criza Transnistria pe agenda Bucureștilor. Întâlnire de URGENȚĂ între ministrul Odobescu și responsabilul cu „reintegrarea” rușilor de peste Nistru

Criza Transnistria pe agenda Bucureștilor. Întâlnire de URGENȚĂ între ministrul Odobescu și responsabilul cu reintegrarea rușilor de peste Nistru
Publicat: 28/02/2024, 19:30
Actualizat: 28/02/2024, 20:12

Ministrul de Externe al României, Luminiţa Odobescu, s-a întâlnit miercuri cu viceprim-ministrul pentru reintegrare al Republicii Moldova, Oleg Serebrian, în contextul Transnistria. Parlamentul regiunii separatiste, nerecunoscută internațional, a cerut miercuri protecție din partea Rusiei, denunțând ”presiuni” ale Guvernului de la Chișinău, care a adoptat restricții economice contra Tiraspolului. Iar Rusia a anunțat instantaneu că va trata ”cu prioritate” cererea Transnistriei de a primi protecție.

Ne adresăm Parlamentului Rusiei cu rugămintea aplicării de măsuri pentru protejarea Transnistriei, în contextul presiunilor din ce în ce mai mari ale Chișinăului, ținând cont de faptul că peste 220.000 de cetățeni ruși locuiesc permanent în regiune, arată rezoluția adoptată de către deputații transnistreni.

Cei doi oficiali s-au consiliat pentru ”o reglementare cuprinzătoare, paşnică şi durabilă a problemei transnistrene”, în conformitate cu dreptul internaţional, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

MAE susține că este o vizită de rutină

Potrivit MAE, coincidență, prezenţa în România a oficialului de la Chişinău se înscrie în dialogul bilateral consistent şi dinamic, pe toate planurile, în spiritul relaţiilor consolidate dintre Bucureşti şi Chişinău, chiar în ziua cu pricina.

Cei doi demnitari au trecut în revistă evoluţiile de securitate regionale şi acţiunile de destabilizare ale Rusiei, cu accent pe impactul acestora asupra Republicii Moldova. În context, ministrul Luminiţa Odobescu a salutat eforturile autorităţilor de la Chişinău în combaterea efectelor războiului hibrid şi a reconfirmat sprijinul pe care România este pregătită să îl ofere în acest proces, a transmis ministerul, într-un comunicat de presă.

Un comunicat pașnic

”Ministrul de Externe a reiterat susţinerea pentru o reglementare cuprinzătoare, paşnică şi durabilă a problemei transnistrene, în conformitate cu dreptul internaţional, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul graniţelor sale recunoscute la nivel internaţional şi fără afectarea viitorului său european. Oficialul român a exprimat aprecieri pentru abordarea responsabilă şi echilibrată de care autorităţile Republicii Moldova dau dovadă asupra temelor complexe legate de reglementarea transnistreană, într-un climat regional complicat şi marcat de provocări. De asemenea, a salutat eforturile autorităţilor de la Chişinău de a continua dialogul cu Tiraspolul, la nivel tehnic, cu scopul de a soluţiona problemele care afectează direct cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului”, scrie în comunicat.

Citiți și: Rusia va trata ”cu prioritate” cererea Transnistriei de a primi protecție /Premierul Poloniei avertizează că situația este PERICULOASĂ

Expert militar, despre o eventuală alipire a Transnistriei la Federația Rusă: „Putin s-ar putea lansa într-o astfel de AVENTURĂ

Rene Pârșan
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
×